Alarma telefonului sună strident. Mă trezesc brusc, e ora cinci dimineața. E dimineață de sâmbătă, după zilele unei săptămâni plină, plină, dimineață în care-mi spun că cel mai bun lucru pe care aș putea să-l fac e să mă întorc pe cealaltă parte, să ignor alarma și să mai trag un somn bun, până târziu, chiar spre amiază, că, deh, aș putea să lenevesc o zi întreagă fără să schimb pijamalele pe nicio altă ținută. Dar, cu aceste gânduri în mintea adormită, mă dau jos din pat și mă echipez rapid, îmi arunc pe umăr rucsacul greu, într-o mână iau bețele, selfie stickul, cheile de la casă, cheile de la mașină, în cealaltă termosul cu cafea și bocancii și cobor scările sperând să ajung în parcare fără să pierd ceva pe drum.
Străzile orașului sunt goale de agitație, îmi place mult să șofez așa, când e liniște și totul încă adormit. Dau drumul la radio, muzica mă trezește, în mașină e destul de cald, cafeaua e delicioasă. Iau fetele de la locurile de întâlnire, glumim și cu băieții care pornesc și ei cu o altă mașină, și… peste încă 130 de km ajungem la locul unde ne punem rucsacii în spate, bocancii în picioare și pornim pe traseul nostru spre culmi de munte. Munții Rodnei.
De câțiva ani sunt tot o munțomană începătoare și probabil că așa voi rămâne mereu, dar… mă bucur de fiecare dată când ascult mai mult de dorința de-a fi pe munte, în ciuda efortului psihic și fizic pe care trebuie să-l depun, decât de glasul comodității. Nu sunt deloc fan efort fizic. Nu-mi place și pace. Nici mersul la sală, nici alergatul, nici efortul urcatului pe munte… m-aș putea lipsi de partea de efort, recunosc. În același timp, știu că îmi e și necesar și util și chiar plăcut, măcar uneori. Da, contraste dintr-alea care nu se exclud unul pe celălalt. Greu și bine. Așa mi-e mersul pe munte. Ieșire din zona de confort, destul de amplă ea, de altfel.
Munte, zăpadă, prieteni și miere, cam acestea-s cuvintele cheie ale turei noastre de weekend. Și soare, pe alocuri. Timp fain în care-am descoperit că urcatul pe munte pe timp de iarnă e semnificativ mai pe gustul meu decât turele de vară, mersul prin zăpada în care mă afundam mi-a părut fascinant, detoxifierea psihică de care simțeam că am nevoie s-a produs așa cum trebuia, m-am simțit mult mai echilibrată mental și fizic față de alte ture, deși mă pregătisem să îmi fie greu și să fac față anevoie efortului fizic. Aici a intervenit rolul mierii din titlu, știam din alte ture cât mi-e de necesar un energizant și n-am plecat fără ea de-acasă. La fiecare pauză, o lingură bună de miere. Uff, despre miere aș putea povesti multe de-acum, având în vedere că anul acesta mi-a început cu un job nou (da, mi-am făcut și cont de LinkedIn) și lucrez tocmai în domeniul produselor apicole. Miere de tei am luat cu noi, crudă, neprelucrată, așa cum o produc albinele. Bună tare, fascinant de utilă când depui efort fizic și creierul folosește glucoza/zahărul din organism ca și combustibil.
Ne-a fost o tură faină tare. O mână de oameni de la Asociația Opaițul Rodnei din care mă bucur să fac parte, râsete și voie bună, pauze de facebook și de selfie, povești faine, ceai cald, munte spectaculos și timp de calitate. Frumos.
5 comments
tii, ce frumusete in poza! Faina tara mai avem.
Cam avem, așa-i. Și ne mai și bucurăm și-o mai și apreciem, măcar din când în când.
Aha, vasăzică asta era povestea de care spuneai! 😉 Văd că eşti încă sprinţară, Căpriţă :-” (deşi pe munte întîlneşti de obicei capre negre, nu blonde 😛 :)) ). Fi-ţi-ar zodia, că nu mă pot împiedica să bat cîte-un apropo. 😀
No, bag samă că fu bine şi frumos. 🙂 Da’ mă cam oftică treaba cu mierea, că io nu mă ating de ea de cînd mă ştiu. Nu te duceai şi tu să lucrezi la ceva mai util (mie), cum ar fi fabrica de pălincă…? :-” 😛 =))
Hai, să vă fie de bine plimbarea şi bine-ai revenit acasă! :-* >:D<
Mno, ce să-i faci, cu zodiile nu te pui, nu?
Apăi, știi că… nu-i cum vrei, ci cum ți-e nevoie, nu? La miere, zic. Bag samă că mi-o fi lipsind ceva îndulcire și-a venit așa, la propriu… :))
🙂
Ei da, cu zodiile nu te pui. Că doar de-aia dau eu îndărăt ca (d)Racu’. :))
Cine-a zis că nu eşti dulce nu te cunoaşte cu adevărat. Ori te-au păcălit ca să te prindă la borcanu’ cu miere. 😛 :))