Sunt lucruri pe care le învățăm de mici și nu le mai uităm niciodată. Cum ar fi mersul pe bicicletă – că tot e o preocupare de ordin primar zilele astea pentru mine. Pot să treacă ani de zile în care să nu pui piciorul pe o pedală și, totuși, când o faci, totul vine de la sine, curge firesc și picioarele își intră singure în ritm. Da, o fi vorba de reflexe…
Și sunt celelalte, lucrurile – momente trăite, experiențe, oameni întâlniți – care contează puternic la un moment dat, cărora le dăm mult de la noi, pentru care ne punem în funcțiune fiecare colțișor al minții și-al sufletului și… ajung să ni se șteargă, pur și simplu, din memorie ca și cum n-ar fi făcut vreodată parte din viața noastră.
O fi un sistem de apărare al mentalului, o modalitate de triere a celor care chiar contează de restul sau… pur și simplu, lucrurile învățate mecanic, fizic, ne rămân altfel, mai puternic întipărite?
0
Articol anterior
9 comments
Nu cred ca mintea ne inseala. Daca avem informatia care ne trebuie, ea ne-o va furniza – atat timp cat stim cu sa o cerem.
De ce uităm, după ani, cum arată chipul unui om drag?
Pai bicicleta saraca nu ne respinge, pe cand pe oameni nu-i calarim cand vrem noi :))
Mda, e o logică, una hilară, dar e. Ne călăresc ei pe noi?
Eu am deja semne de la sa :))
Cate lucruri poti face cu picioarele? Dar cu mintea?
Mai uiti, da…..
Unii pot mai multe cu picioarele, alții mai multe cu mintea. Diferă, zic. 🙂
Ce?
– Am să vă spun eu ce, să nu mai ai picioare cu care să poți face măcar doi pași și să ai mintea să te poți lua în mâini ce te mai ascultă că trebuie să „mergi” înainte nu pentru niște vise, ci pur și simplu că nu ai de ales. Sănătate…
Comments are closed.