Detașarea

Îmi spunea cineva zilele trecute că, dacă nu suntem în stare să ne rezolvăm propriile probleme, dacă nu putem să ne găsim noi calea noastră, aia potrivită, pe care să mergem și tot orbecăim așa prin negură… poate că nu ne rămâne decât să ne dedicăm altora, să facem lucruri care să le fie de folos altora. Și eu ziceam că și asta e dificil de realizat atunci când îți e sufletul încorsetat de tristețe, atunci când ție nu ți-e bine cu tine însăți. Nu te mai implica sufletește, atunci, mi s-a spus, fă lucrurile rațional și nu te mai gândi la suflet.
Dar asta nu se poate, eu nu pot. E adevărat, faptul că mă implic emoțional în toate îmi dă multă bătaie de cap. Mă agăț de oameni, mă agăț de lucruri, ajung să nu mai discern rațiunea de sentiment și nu de puține ori asta mă afundă în hăuri de trăire de-aia dramatică (bine, privit din afară, poate că nu-i decât tragi – comedie). Dar nu pot să fiu altfel. Lucrurile pe care le fac doar pentru că trebuie, mașinal, ca un robot, fără nici un fel de implicare, ies așa, forțate, nereușite, ca niște croieli făcute de-o mână neiscusită. Nu pot altfel. Mi se reproșează de multe ori faptul că mă implic prea mult, că aștept prea mult, că e un prea mult în tot ceea ce fac dar… există cumva și-o cale de mijloc? Să dai cu măsură, să aștepți cu măsură?
Nu știu să fiu altfel. Știu că sunt prăpăstioasă, știu că sunt categorică și alunec dintr-o extremă în alta, când prea entuziasmată, când prea deziluzionată și mai știu și că toate astea-s atributele unui om care cară, din punct de vedere emoțional, psihic, multe probleme în spate. Dar, credeți-mă, mă străduiesc să le țin sub control, să rezolv ce se poate rezolva, să accept ce nu poate fi schimbat. Dar tot e o luptă veșnică și sunt mereu așa, ca într-un carusel care mă aruncă de colo – colo și de-abia apuc să-mi trag sufletul. Sufletul… dacă nu m-aș mai implica sufletește, n-aș mai simți. Și dacă n-aș mai simți, ce rost ar mai avea lucrurile?
Cum să te detașezi de toate și să mergi, totuși, cu entuziasm pe un drum? Nu se poate, trebuie să fiți de acord cu mine, că nu se poate! De-asta suntem oameni, doar oameni, nu?