Și vi-l prezint, în plină execuție a unei aprige sesiuni de sirtaki, pe tizul marelui maestru, Alexis Zorba… Marc Alexis! E ca și cum ar fi venit acasă, nu, atât de în elementul lui e!? Și e musai să arate că nu-i poartă degeaba numele…
La sfârșitul filmului, pe o plajă pustie, Zorba dansează dansul dragostei de viață, sirtaki. Așa-l simt și eu pe Puști zilele astea, prins într-un iureș al vieții, nerăbdător și dornic de-a cuprinde toate dintr-o dată, de-a lua fără măsură, de-a simți fără limite. Și e bine. Îi cunosc și entuziasmul și încăpățânările, îi anticipez și dorințele și bosumflările, și-i iubesc și zâmbetele și încrâncenările. E un copil așa de bun. Și-s mândră de el deși nu-i meritul meu și el nu-i opera mea. Dar sunt.
(și-am vrut să vă arăt poza asta că tare mi-e dragă și-mi vine să zâmbesc de câte ori o văd și mă duce cu gândul la cartea lui Kazantzakis, Zorba Grecul, care mi-e una din cele speciale și, când va mai crește, Marc o să știe că poartă numele personajului acestei povești, Alexis, tocmai pentru că spiritul acela liber, neîncorsetat, mi-aș dori să-l aibă…)
6 comments
Aş vrea să ştiu cum să facem ca spiritul acela să se şi potrivească vremurilor viitoare… Dar pentru moment, să ne bucurăm de vacanţă. 🙂
Păi, sper că nu o să fie nevoie. Că o să aibă tăria să fie el chiar într-un mediu vitreg…
Păi eu mă gîndeam să modelăm vremurile viitoare astfel încît să i se potrivească, nu invers. Adică să creăm o lume cu adevărat bună. 😉
Cat de scumpic e, dragul de el! Si cand o creste mare si-o citi blogul mamei lui si-o sa vada cat de multe sentimente unice si inaltatoare ii trezea sunt convinsa ca o sa-i tresalte inimioara!
Mă gândeam mereu că, dacă aveam o fată, i-ar fi plăcut să citească, când ar fi crescut, ce-i scriam. Că i-aș fi scris mult. Așa, nu știu dacă Marc o să fie interesat sau nu, dacă o să-l sensibilizeze… O să vedem. Oricum, scriu pentru mine, mai mult decât pentru el…
Mulțumesc, Ana!
Minunat!!! Nu mai pot zice altceva :* >D<
Comments are closed.