Se țese așa frumos, cu degetele voastre pe tastatură, cu sufletele pline de drag, pânza asta de păianjen a legăturilor online, că tare-s recunoscătoare.
A venit azi rândul unui text scris de o clujeancă pe care o cunosc de relativ puțin timp, și online, și-n viața de zi cu zi, dar tare-mi place felul ei de-a fi. Senin, frumos, optimist, curgător lin pe-un drum încrezător. Bianca e una dintre cele mai vesele persoane pe care le cunosc, o fată căreia-i joacă optimismul în privire, în gesturi și vorbe. Aveam nevoie de un text de la ea în pânza mea. Să-i dea un suflu de seninătate, de voiciune. Tare-ți mulțumesc, fată faină!
” Suntem suma oamenilor pe care îi întâlnim
Printre deciziile pe care le-am luat de-a lungul vremii, decizia de a-mi face un blog și a-mi pune în online gândurile și pasiunile a fost una dintre cele mai inspirate. Și iacă se fac imediat 5 ani de atunci, 5 ani în care eu am crescut enorm, blogul e o mărturie vie, dacă citești ce scriam în 2008 sau 2009 față de ce scriu acum îți dai seama că a trecut maturitatea pe la mine și m-a transformat. Nu știu dacă frumos, dar eu una mă simt mai bine cu mine, mai bine ca niciodată, aș spune.
Eu mi-am făcut blogul din pasiune, din pasiune pentru scris și din pasiune pentru toate lucrurile care mă fac să pierd nopți plănuind călătorii frumoase sau citind povești cu sufletul la gură, totul a pornit din suflet și asta s-a văzut și se vede. Se vede, mai ales pentru că marele câștig al blogului au fost și sunt oamenii, iar oamenii dincolo de ce ai fi tentat să crezi, judecă cu sufletul. Nu bani, nu faimă, nu veleități de mare scriitor… ci oameni. Nu m-aș fi gândit. N-am avut cea mai bună părere despre relațiile ce s-au țesut în online… dar cât de tare mă înșelam!!
În momentul în care mi-am dat seama că nu scriu numai pentru mine, că sunt inimi care citesc ce scriu și suflete care se transformă în voci și îmi răspund, mi-am spus că Dumnezeu a vrut să-mi găsesc suflete asemănătoare și în alte moduri, decât întâlnindu-le pur și simplu față în față. Și din ce am am fost eu sociabilă și vorbăreață, odată cu viața online, câștigată prin blog (căci rețelele de socializare au venit mult mai târziu), am devenit și mai și.
Nu m-am mirat astfel, că mi-am găsit suflete pereche în online, oameni care prin ceea ce scriu rezonează perfect cu mine ca om, oameni care mi-au devenit prieteni foarte apropiați sau chiar parte din familie. Și totul, inițial, din spatele unor taste fermecate care ne-au unit viețile printr-o vrajă nevăzută, dar ciudat de eficientă. Căci să scrii e o vrajă care te prinde și te poate chiar ucide, un fel de boală în care e bine să ai pe cineva care să te țină de mână fie și virtual și să știe precis prin ce treci; prin ce chinuri ale creației sau prin ce bucurii date de efervescența unui text care ți-a ieșit exact așa cum l-ai gândit sau poate chiar mai bine.
Suntem suma oamenilor pe care îi întâlnim, pe orice cale, ei devin cumva personajele pe care TREBUIE să le întâlnim în drumul spre noi. Nimic complicat, dar câți dăm șanse reale acestor personaje, să-și joace rolul potrivit în viața noastră?
Uneori când deschid laptopul, înainte de orice, mă gândesc la cât mi-a deschis blogul lumea și cum poate (dar cine ar putea ști cu adevărat?) fără el n-aș fi dat nas în taste cu atâția oameni minunați, cu povești de viață extraordinare, de la care am atâtea de învățat!! Cum m-a făcut acest fapt mai tolerantă și cum m-a făcut să realizez un lucru atât de imens – important pentru mine: faptul că nimic pe lume nu e mai valoros decât calitatea umană! ”
Zău dacă n-a scris fata asta faină de tot așa cum cred și simt și eu, doar că senin, cu încredere și entuziasm, nu melancolic și trist, ca mine. Dar îi dau dreptate, despre oameni e totul, de fapt. Mulțumesc, Bianca, să ai parte de cât mai multă calitate umană în drumul tău prin online.
Cum să nu te bucuri să cunoști astfel de oameni frumoși, ca voi toți? Sunt recunoscătoare pentru asta, mai mult decât o pot arăta. Și săptămâna viitoare în pânza asta frumoasă își va găsi locul un alt text pe care l-am primit deja, de la o altă fată deosebită… dar vă spun mai multe atunci. Ella, mi-e greu să am răbdare o săptămână, să știi! 🙂
Ce-am țesut până acum regăsiți pe-aici. Texte frumoase scrise de oameni frumoși. Vă mulțumesc mult!
Pânza (mea) de păianjen. Roșcata
Pânza (mea) de păianjen. Dragoș
Pânza (mea) de păianjen. Oana
Pânza (mea) de păianjen
9 comments
Optimismul ăsta se găseşte ca supliment alimentar? Eu am o mare carenţă! 🙄
Apăi, ar putea Bianca să pornească o afacere, tare profitabilă ar fi, la câtă carență există…
Nah, ca să ne ridicăm, ar trebui împărţit gratis, ca la cantina săracilor. 🙂 Altfel tot ăia înstăriţi ar avea parte de el şi nu-i corect. 😉
Se dă pe rețetă, numai că rețeta e scrisă pe materialul din care suntem alcătuiți 🙂 Sunt o persoană pozitivă, este adevărat, dar somatizez și eu destul, cei care mă văd zilnic știu că nu sunt chiar ATÂT de sus cu moralul, însă categoric lupt cu mine și cu demonii unei existențe atât de fragile, căci e tot ce pot face mai bun 😉
Hmmm… pe reţetă, zici? Poate la noi e scris cu cerneală simpatică şi nu se vede decît cînd sîntem bine încinşi – nu-i aşa, Lore? 😛
Bia, cînd facem o şedinţă de terapie la comun, să ne iasă reţetele la iveală? 😎
Mie nu-mi place titlul. Panza de paianjen aduna doar praf si uitare.
Pentru genul asta de mesaje – pozitive – ar trebui gasit un alt headline.
Da, dar pânza și leagă… și uite, că așa pesimistă cum m-am făcut, acum am văzut partea bună… plus că e de admirat cum reușește un păianjen, mic și atât de vulnerabil în fața acțiunilor dinafară, să-și continue munca și să realizeze impresionante și migăloase pânze, legături… deci, cam asta am gândit și simțit eu și… mie îmi place.
Plus că nu e vorba de texte positive. Ci așa cum le simt oamenii, așa cum sunt oamenii… 🙂
Și mie îmi place și îți mulțumesc că mi-ai dat ocazia să țes și eu un fir și să mă leg de el în pânza ta 😉
[…] oameni. Din fericire cei mai mulți sunt oamenii despre care am vorbit în articolul scris pentru Pânza de păianjen a Loredanei, din nefericire însă, mereu, undeva după un colț, am putut simți și privirea […]
Comments are closed.