10 ani.

by loredana
1 comment

10 ani de când scriu pe acest blog.

Cu siguranță, e cel mai consecvent lucru pe care l-am făcut vreodată. S-au adunat aici cam 1500 texte, ceea ce e uimitor, chiar dacă n-am scris pe atât de mult pe cât aș fi vrut, sau disciplinat pe cât aș fi putut, sau cu atât de mult sens pe cât s-ar fi cuvenit. Dar am scris, timp de 10 ani fără întrerupere, lună după lună, an după an.

Scriu cu sufletul la vedere, aceasta e esența acestui blog, da. De ce o fac? Pentru că am nevoie să mă exprim. În primul rând. Să dau sonor vocii mele. Să mă văd, să mă aud, să mă înțeleg, să îmi asum cine sunt. Și-apoi, pe de altă parte, e și o nevoie de a fi văzută, înțeleasă. Pentru cum sunt, pentru cum simt, un strigăt pentru atenție, pentru ca ceilalți, toți și unii anume, să mă vadă.

Să scriu mi-a fost mereu un aliat. Să văd cuvintele așezate, ordonat sau haotic, negru pe alb, îmi este mereu de ajutor real, palpabil. Ca și cum frustrările și durerea și încărcătura emoțională greu de dus, coborând din capul meu, din mintea și sufletul meu, prin degete înspre tastatură, se eliberează, măcar parțial, prin ecranul alb al laptopului. Se smulg din inimă ca și niște mici gheme de sârmă ghimpată care provoacă durere în drumul lor, însă eliberează și lasă loc de vindecare în urmă.

Da, e blogul acesta mai degrabă un jurnal public al tristeții. Tristeți din vremuri grele, tristeți din vremuri bune. Tristeți, parte din viață. Un loc al gândurilor și întrebărilor, a nevoii de înțelegere și împăcare, sunt enorm de multe texte despre rătăcire, despre ne-pace. Dar e și un loc al experiențelor din viața mea, zece ani în care am parcurs drumuri multe, unele banale, altele excepționale. Privind în urmă, răsfoind prin acești ani de pe acest blog, mă simt tare recunoscătoare c-am scris, că am pietrificat astfel clipe multe și speciale. Văd emoții și tristeți, însă văd și bucurii și zboruri. Văd dureri și om căzut, însă văd și ridicări și alegeri curajoase. E de mare folos să pot privi retrospectiv în acest fel și să înțeleg, mai clar, mai susținut, că oricât de greu ar fi, am și avem capacitatea de-a găsi rezolvare, de-a face față, de a transforma greul în etape trecătoare și experiențe, nu în finaluri și drumuri închise.

Mulțumesc, tare. Universului, vieții, lui Dumnezeu, că m-a făcut așa cum sunt, chiar dacă asta îmi e și povară și binecuvântare. E tare bine că pot să curgă din mine cuvintele în felul acesta, păstrând esența momentelor, ducând peste timp emoții și trăiri.

Mi-am petrecut câteva ore bune din această primă zi a lui 2021 călătorind an după an mai departe pe acest blog, până la prima lui zi. Și m-am bucurat mult și am simțit recunoștință și drag mult. Și am selectat, pentru fiecare an din cei zece, câte un singur text. Fiecare, cu ceva aparte. Sens, pentru mine, pentru cei din jur.

Și apoi, am căutat și fotografii cu mine din toți acești ani. Tot așa, să reprezinte ceva. Urcușuri și coborâri. Viață, cu de toate. Așa a ieșit.

La mulți ani, oameni! Să fim bine și să facem bine. Sănătate!

2011. Ziua aceea lungă. Salturile cu parașuta.

2012. Moment de cotitură în viața mea. Prima ediție Skirtbike Baia Mare.

2013. Ziua când l-am învățat pe fiul meu să meargă pe bicicletă.

2014. Zbor cu balonul în Alpi, la 33 de ani.

2015. Și-am ajuns și pe acoperișul României, în cea mai grea tură din viața mea.

2016. Decalog de început de an și o decizie radicală. Punct către trecut.

2017. Fericire pe întuneric. Un început de iubire pentru o viață.

2018. Minunea de-a fi. Mamă a doua oară.

2019. 9 dimineți de #festivalulbucuriei.

2020. Un nou drum. Prăvălie de bucurie.

4+

S-ar putea să-ți placă și

1 comment

Peter Hurley 1 ianuarie 2021 - 16:35

Wow! Acum inteleg ce faceai toate ziua cu laptopul in pat!
Glumesc.
A fost o zi frumoasa azi, 1 ianuarie 2021, sa te ascult parcurgand prin pozele, prin postarile, prin experientele, prin urcusi si cobarari, prin 10 ani de viata traiata intensa.
Este impresionant ceea ce ai facut.
Esti deosebita, o persoana foarte fragila si in acelasi timp extrem de puternica, o creatia intr-adevar unica si valoroasa.
Jos palaria, draga Loredana. Te iubesc foarte mult si chiar daca am fost motivul pentru cel putin la fel de multe coboriri cat au fost urcusuri in ultimii ani, sper ca dragostea noastra va birui, gonind intunericul si primind lumina, mai mult ca oricand in acest Nou An, si in fiecare An care va veni spre noi. Cum zice Nasul nostru, „Dumnezeu este nemeritat de bun cu noi”, cel putin cu mine.
La Anul si La Multi Ani, inainte!
Sotul tau, Peter

1+
Reply

Lasă un comentariu