E ziua Puștiului azi. Împlinește cinci ani.
În iureșul vieții care ne-a prins puternic în mreje zilele astea, mi-e greu să găsesc un moment de răgaz, de liniște și detașare, să pot scrie așa cum aș vrea, așa cum îmi imaginam că o voi face, despre ziua aceasta.
Puștiul, la cei cinci ani ai lui, umple atât de tare lumea din jur, pune atât de mult stăpânire pe timpul, disponibilitatea, atenția și pe tot ceea ce noi, cei din jurul lui, avem, încât nu prea mai e loc de altceva.
Aș vrea să îi spun așa de multe. I-aș spune, cum o făceam acum doi ani, de ziua lui, aici, că aș vrea ca-n cartea vieții lui tristețea să nu aibă loc, dar că știu că o să fie inevitabilă și sper că o să fie suficient de puternic cât să meargă cu seninătate și încredere pe drumurile întortocheate ale vieții. Anul trecut, la altă mare, a noastră, îl sărbătoream pentru împlinirea celor patru ani și-mi spuneam că am certitudinea că e copilul de care eu, ca mamă, am nevoie. Acum, i-aș spune așa de multe și, totuși, mă simt așa golită de cuvinte, așa săracă în exprimare…
Azi o să-i spun cum i-am mai spus de atât de multe ori, cum i-am spus și aici, cum i-o voi spune mereu. Mama e aici, pentru tine, Puști drag!
La mulți ani, fiul meu!


13 comments
La multi ani si din partea mea 🙂 Sa va bucurati unul de altul cat mai mul timp.
mulțumim frumos.
La multi ani, băiețel scump! Să te bucuri de viață, de iubirea tuturor și de mama ta minunată! :*
Bia, dragă, îți mulțumesc, și-n numele lui, și-n al meu. Să se bucure de viață, e tot ce-i doresc și eu. Dar musai să iubească călătoriile..
La multi ani Pustiului! Sa aveti o zi minunata! 🙂
mami, azi nu mai e ziua mea? e primul lucru care m-a întrebat azi… 🙂
mulțumim.
La multi ani si o viata plina de fericire. 🙂
:* mulțumesc mult. nu le putem garanta fericirea, copiilor noștri, deși ne-am dori așa mult… putem doar spera să le fie bine…
La mulţi ani, Marc Alexis! Fie ca viaţa să-ţi presare în cale numai bucurii şi reuşite!
n-o să fie așa, știm bine. că viața nu e doar drum lin, dimpotrivă. dar măcar să aibă puterea să treacă mai ușor decât mine peste toate…
mulțumim. că ești.
Cu gîndul, mereu. Cuvîntul nu-şi găseşte întotdeauna drum, se mai împiedică şi cade, ori e doborît de tristeţi. Dar voi îmi sînteţi, dincolo de cuvînt. Şi poate viaţa mă ascultă-n rugăminţi, aşa cum a mai făcut-o.
La mulţi ani! (şi de la noi, deşi am ajuns abia acum la taste).
e bine, e bine, că el oricum ar vrea să fie ziua lui în fiecare zi… 🙂
mulțumim.
Comments are closed.