Pânza (mea) de păianjen (5)

Vă mulțumesc că sunteți aici. Vă mulțumesc că ați vrut să faceți parte din pânza mea de păianjen, din povestea mea din online, dar la fel de reală ca-n realitate. Azi vă arăt textul pe care l-am primit de la Ella, una dintre cunoștințele mele cele mai vechi din blogosferă. Nici nu mai știu de când ne știm virtual, de când citesc ce scrie și-s alături de ea pe drumurile dintre România și alte țări europene. Dar știu că o plac pentru că e onestă, cu ea și cu ceilalți, pentru că are curaj să recunoască că nu-i e ușor drumul, că continuă să creadă și să meargă înainte. Ella, dragă... un citat care-mi place de ani de zile zice că… privește înainte și dacă țărmul pe care-l cauți nu există, Dumnezeu îl va crea pentru tine, ca să-ți răsplătească curajul… așa îți zic și eu. Zâmbește și mergi înainte cu încredere!
Ella a scris un text care m-a făcut să plâng, citindu-l. Și m-am gândit că, dacă eu însămi m-aș vedea, măcar pe jumătate, cum mă vede ea, multe dintre problemele mele nu ar exista. Îți mulțumesc frumos, din suflet!
” Zilele astea s-au împlinit trei ani de când mi-am găsit locul în blogosferă. Iar azi, dacă mă uit în urmă realizez că blogul mi-a adus, în primul rând, prieteni. Și când spun asta mă refer la oameni pe care, deși nu îi cunosc personal, am ajuns să îi iubesc. Pentru că îmi fac zilele mai frumoase. Pentru că atunci când nu scriu câte o lună, își fac timp să mă întrebe ce mai fac. Pentru că unii, au reușit să mă emoționeze până la lacrimi. Pentru că am găsit, aici în lumea asta virtuală, oameni imperfecți, așa ca mine. Și dintr-o dată, am încetat să fiu o ciudată într-o lume normală. Am început să mă simt în largul meu iar oamenii aștia mi-au ajuns la suflet.
De la oamenii aștia frumoși am învațat să fac primul tort. Da, la 31 de ani am făcut primul tort din viața mea. Iar reușita este a unei femei minunate din Timișoara care și-a rupt din timp și m-a învățat pas cu pas, cum stă treaba cu bucătăritul. Cu zeci de întrebări tembele (din partea mea, evident) și explicații clare, de la ea. Iar zilele trecute, i-am pus sfaturile în aplicare și am reușit să-i dau gata pe italieni cu un tort cu mere. Partea faină e că a început să-mi placă printre oale! (Asta după ce în urmă cu un an am pornit alarma de incendiu, încercând să-mi încălzesc mâncarea, într-un cămin din Elveția. Iar la mama acasă am dat foc la bucătărie de câteva ori. )
O altă fată dragă mi-a făcut cea mai mare bucurie anul trecut, când mi-a trimis din Spania, o felicitare făcuta de ea. Parcă eram un copil mic, ce deschidea un cadou de la Moș Crăciun, așa de fericită am fost. De la Roșcata am învățat că dacă vrei, se poate. Iar plecarea ei în Franța mi-a dat curaj să visez și eu, la mai mult.
Și lista e lungă…
Citindu-i pe fiecare în parte am învățat niște lecții adevărate, de la oamenii adevărați. Am văzut că și alții au suferit, însă au avut curajul să se ridice de fiecare dată. Iar când am căzut în sacul cu melancolie, m-au tras de mânecă și mi-au amintit că-i cazul să mă ridic. Culmea e că au și reușit! Și nu doar o dată!
Am văzut că-s oameni care pot muta munții din loc. Și pe mulți dintre ei îi admir la modul cel mai serios. Pe alții îi citesc zi de zi și abia aștept să vină momentul să îi cunosc personal. Pentru că mi-s dragi. Și pentru că mi-au ajuns la suflet!
Iar Loredana face parte din categoria oamenilor pe care îmi doresc tare mult să-i strâng în brațe. Citindu-i rândurile, am învățat că dacă îți dorești ceva cu adevărat, se poate.
Da, o admir pe femeia asta. Are un băiat frumos, o super bicicleta și un curaj nebun. (doar zboară și sare cu parașuta !) Și citește mult. Și se plimbă ori de câte ori are ocazia. Și iubește muntele. Plus chestiile drăguțe hand-made. Reușește să vadă dincolo de cuvinte, iar lucrul ăsta nu-i pentru oricine. Are curajul să viseze și mai ales, luptă pentru visele ei.
Are un pic din sufletul meu, pentru că luptă cu toată inima și incearcă mereu să-și găsească drumul. Reușește să râdă când e tristă iar mie mi-a întins o mână când aveam nevoie. Și-i mulțumesc încă o dată!
Pentru mine, Loredana e omul care mă inspiră. După ce am văzut entuziasmul cu care a povestit despre Skirt Bike, m-a apucat un dor nebun de bicicletă. Iar week-endul trecut, după 20 de ani, m-am urcat iar pe două roți, cu gândul la ea! (Sper să mai fie valabilă invitația și la anu’ să vin la Baia Mare și să vă admir!)
Ș-apoi, citind despre planurile ei de călătorie, am început să visez și eu, la un bilet de avion către Paris. Da, acum nu-mi mai e jenă să plec de una singură!
Iar campania “Kids for Kids”, inițiată de Loredana în 2012, mi s-a părut un lucru extraordinar. Nu știu câți dintre noi reușesc să treacă peste problemele personale și să se gândească la cum să îi ajute și pe alții. Ea însă a facut-o. Și nu s-a oprit aici. Anul ăsta, Loredana a vrut și mai mult și a adus campania “Shoe Box” la Baia Mare. Acum serios, cum să n-o iubești pe femeia asta minunată????
Azi îi trimit o rază de soare și o mie de gânduri bune! Pentru că merită tot ce e mai bun! „
(desigur, invitația e perfect valabilă și te-aștept cu mare drag.)
Ce-am țesut până acum regăsiți pe-aici. Texte frumoase scrise de oameni frumoși. Vă mulțumesc mult!
Pânza (mea) de păianjen. Bianca
Pânza (mea) de păianjen. Roșcata
Pânza (mea) de păianjen. Dragoș
Pânza (mea) de păianjen. Oana
Pânza (mea) de păianjen