Mă înalț uneori. Îmi zic că pot să o fac, că are sens, că e ceva, acolo, mai sus, care mă cheamă, mă așteaptă, pregătit parcă special pentru mine. Și calc pe trepte presărate cu mărăcini ai temerilor și ai…
viata
-
-
Nu-i o întrebare ușoară, în contextul iureșului în care trec zilele, viața. Dar, ca exercițiu măcar, îmi zic că răspunsul ar trebui să vină simplu, fără prea multă analiză, dând frâu liber primului impuls, cam așa… Mă bucură sentimentul pe…
-
Unii au carențe de calciu. Alții au carențe de fier. Sau de alte cine știe ce substanțe care le sunt necesare în organism. Pentru unii există un tip de suplimente, pentru alții, un altul. Unii își tratează carențele, alții le…
-
Uneori zborurile sunt (în)frânte. Și aripile rănite. Inima se face mică-n piept, de frică, de neresemnare, și tace. Însă speră. Că rănile se vindecă, că cicatricile ajung să nu mai doară. Că dorul de zbor rămâne viu și vine o…
-
Da, asta-mi doresc să fac, ca mamă, asta mă străduiesc. Să-l învăț pe Puști să zboare. Nu la propriu, deși, și-acolo, dacă-și va dori, voi fi alături de el să-l sprijin și să-l încurajez. Mi-ar fi drag să iubească zborul…
-
Discipolul spune: ‘Sunt deznădăjduit. Ce ar trebui să fac?’ – ‘Încurajează pe alții‘, îi răspunde Maestrul. E ceea ce mi-a scris cineva, ca și comentariu, pe facebook, cu ceva vreme în urmă… Și apoi, tot la asta m-am gândit. Mi-am…
-
Citesc pe facebook, într-un citat dintr-acela, motivațional și nu prea. Ce ai face dacă nu ți-ar fi frică? Îmi stăruie în minte această întrebare și încerc să-(mi) răspund la ea. Ce aș face dacă nu mi-ar fi frică? Probabil că…
-
Scrisul pe un blog unde semnezi cu numele tău, asumându-ți identitatea reală, neascunzându-te în spatele anonimatului, creează un anumit nivel de vulnerabilitate. Însă, în același timp, cel puțin pe o treaptă egală, sau, poate, de multe ori chiar peste, demonstrează…
-
Poți să alergi ani de zile întru împlinirea unor visuri, după obținerea unor satisfacții, după iluzii în care îți pui toate speranțele de plinătate sufletească, mentală, materială. Poți să crezi cu toată ființa că vine o zi în care așteptările…
-
Locul acesta virtual e al meu, despre mine. Despre mine așa cum sunt, despre o parte a mea care n-are loc altundeva, care n-are voie să stea în calea realității vieții de zi cu zi, când totul e un iureș…
